MOBILITY NETWORKS, sponsor principal in 2016 la Mobility Roadshow 2016 in Silverstone

Mobility Networks, furnizor mondial de lifturi, rampe și alte soluții de acces pentru vehicule, a asigurat cadrul perfect de lansare a două noi produse de pionierat în cadrul UK’s Mobility Roadshow in 2015. Vă prezentăm un rezumat al activitații nastre de anul trecut și va invităm anul acesta la Silversone pentru http://www.mobilityroadshow.co.uk/

28 Martie 2016

 

Ca furnizor de soluții de acces al scaunelor rulante în autobuze, autocare, vehicule de transport special și vehicule accesibile, respectat la nivel mondial, Mobility Networks se mândrește a fi sponsor al Mobility Roadshow 2015. În standul TD02, Mobility Networks a găzduit lansarea mondială a liftului ultra-subțire tip casetă produs de Autolift Italia, precum și a sistemului revoluționar de comenzi electronice pentru vehicule de la RB Systems din Israel.

Aceste produse notabile au fost prezentate alături de alte exemple din portofoliul Mobility Networks, inclusiv de lifturile Acces Lite și cele interioare produse de PLS, dar și de sistemul inteligent de podea Flexirail. Vedeta de televiziune populară în UK Dr. Hillary Jones, a vizitat standul Mobility Networks în cadrul turului oficial și i-a fost oferită o demonstrație de produs efectuată de Adam Beck – PLS Managing Director.  

În cadrul Mobility Roadshow s-a evidențiat însă în prim plan liftul de vehicul accesibil scaunului rulant „F6 Multi-link” de la Autolift. Design-ul său revoluționar oferă una dintre cele mai ușoare și subțiri platforme electrice tip casetă disponibile în lume, livrând totodată rezistență și încredere. Autolift lucrează în parteneriat cu Mobility Networks și este un specialist recunoscut în domeniul lifturilor electrice pentru vehicule, inovația sa fiind încă o dată reiterată în cel mai recent lift creat. Platforma de aluminiu F6 din caseta sa de oțel inoxidabil a fost desfășurată în mod regulat în fața vizitatorilor și reprezentanților comerciali internaționali, în cadrul Roadshow-ului de anul acesta, putându-se astfel observa de ce acest proiect este atât de unic.

Nu presupune nicio modificare a vehiculului în vederea montării, ceea ce înseamnă că aceasta se execută rapid și eficient – rezervorul de combustibil și sistemul de evacuare de pe vehiculul original nu necesită vreo intervenție, rămânând Euro 6. Acest lift de acces lateral și caseta în care este adăpostit au numai 60mm în înălțime și se potrivesc unei mai varietăți de MPV-uri. Platforma are o capacitate impresionantă de ridicare de 300 kg și încorporează un opritor automat și indicatoare luminoase pentru o siguranță în plus. Ingineria de ultimă oră tip”multi-link” asigură o ridicare, respectiv o coborâre lină și fără vibrații – oferind stabilitate și siguranță incomparabile.

De asemenea, în standul Mobility Networks, RB Systems a inaugurat sistemele sale de condus adresate utilizatorilor cu mobilitate limitată a mâinilor. Acest specialist în electronică a expus o gamă de dispozitive ajutătoare montate pe volane care permit operarea directă a comenzilor secundare ale vehiculului cum ar fi semnalizatoarele, luminile, ștergătoarele. JoySpinner – ul creat de RB Systems este singurul sistem de control de genul acesta care încorporează un mini joystick ce poate activa 12 diferite funcții. Acest proiect original asigură o mai mare ușurință în utilizare față de soluțiile oferite de competitori, care în mod obișnuit cuprind butoane mici ce activează individual comenzile necesare. Cu JoySpinner-ul, conducătorii auto sunt capabili să opereze funcțiile secundare ale vehiculului prin mișcări intuitive ale degetului mare fără a fi nevoie de contactul vizual cu vreun panou de control – sporind astfel siguranța acestora. Toate sistemele de control de la RB Systems folosesc cea mai nouă tehnologie în micro-controlere, limbaj computerizat flexibil și conexiuni Bluetooth aferente sistemelor computerizate ale vehiculelor. Procesoarele sunt compacte astfel încât să poată fi simplu montate în spatele tabloului de bord, iar comenzile manuale asigură o instalare non-invazivă.

 

Mike Simmonds, CEO Mobility Networks a comentat: “Mobility Roadshow 2015 a reprezentat un succes pentru Mobility Networks și dincolo de granițe. Ca membrii ai Grupului EMG am fost încântați să întâmpinăm atât de mulți clienți, furnizori și suporteri internaționali în standul nostru – toți dornici să  descopere și să afle mai multe despre produsele noastre de talie mondială. Lansarea liftului F6 de la Autolift și a sistemelor de condus de la RB Systems au deschis câteva noi oportunități de afaceri pentru Mobility Networks. Aș dori să mulțumesc tuturor susținătorilor acestei expoziții și să felicit organizatorii Mobility Choice pentru că ne-au oferit un eveniment de neuitat.”

Consultanta si proiectare vehicule

Furnizam informații pentru cei ce execută conversii sau pentru producătorii de caroserii

Solicită informații

Share